Categorii
Informatii

Produse naturale de la tarani

Am multe neamuri în provincie, în nordul României, mai exact în Bucovina, bunica a avut nouă frați, toți foarte harnici și cu credință în Dumnezeu. Îmi aduc aminte că veneau în București să-și vândă produsele agricole în Piața Moghioroș, Piata 13 Septembrie sau Piața Obor. Aveau la vânzare cartofi (defapt erau niște cartofi românești imenși probabil de asta le spuneau „barabule”), varză murată și castraveți murați. Eu eram micuț, în primele clase de școală, dar țin minte cum veneau seara cu mâinile negre și crăpate după o zi de muncă la piață, mătușa (sora bunicii mele) avea picioarele umflate, cu varici iar eu o ciupeam să o necăjesc dar ea tot mai avea putere să râdă, să-mi dea o ciocolată și să petreacă puțin timp cu mine.

Treaba cu agricultura pentru țăranii harnici a mers bine înainte de Revoluție și apoi câțiva ani după Revoluție. Apoi, treptat, treptat, țăranul român a fost îndepărtat de la tarabă, unde au pus monopol tot felul de „samsari”. O perioadă au mai putut vinde en-gros la un preț acceptabil dar după apariția supermarketurilor cu marfă de import, țăranul producător român a fost constrâns să ajungă la sapă de lemn. Cu agricultura nu se mai putea face profit, ba chiar reușeai cu mare greu să-ti amortizezi cheltuielile. Prin martie 2015 am întrebat unul dintre unchii mei care venea în trecut cu marfă în piețele din București, cum mai merge treaba cu agricultura, mi-a spus că abia a vândut „din poartă” și en-gros cu 40 de bani kilogramul de cartofi ca să nu se strice, iar eu știam că în perioada respectivă la piață cartofii erau minim 4 lei pe kilogram, de zece ori mai scumpi, deci cine facea profit, se ducea oare profitul acolo unde era munca grea, munca pământului!?

Apoi am întrebat băiatul altui unchi cum merge treaba, și mi-a povestit că a construit un solar și a cultivat roșii românești. A avut niște roșii extraordinare, dar nu a avut punct de desfacere, nu a fost primit de supermarketuri (supermarketurile vând marfa din țările lor) iar din poartă a vândut foarte greu deoarece a apărut o concurență nocivă de la tot felul de vecini, falși țărani agricultori, care expuneau pe la porțile lor roșii foarte mari și aspectoase care defapt erau cumpărate din comerț, nu erau roșii naturale de grădină sau solar. Până la urmă unchiul meu a făcut suc de roșii și bulion, ca să nu se strice roșiile. A început să vândă sub această formă, ba chiar a dat câteva borcane pe la cunoscuți cărora le-a spus ca să plătească doar dacă le place. Spre surprinderea sa, se pare că a primit și câteva reclamații, mai exact faptul că bulionul nu colorează așa de bine ca cel din comerț!!! Păi cum, când el a crescut roșiile doar cu îngrășământ natural de la oi, le-a stropit doar cu o soluție din urzici plus alte ierburi naturale, toată atenția la creștere, ca să rezulte un produs foarte sănătos, în primul rând familia lui este primul consumator. Din păcate consumatorul român, mai ales orășeanul, are o mentalitate deformată, nu mai știe ce înseamnă gust, ce înseamnă miros, ce înseamnă textură, ce înseamnă natural, pentru el contează aspectul exterior dar este extrem de important să mâncăm sănătos, să mâncăm produse crescute din pământul țării. I-am spus că trebuia să-i trimită să cumpere niște galos roșu de ouă, să se dea pe limbă și unde vor, să se coloreze pe săturate. Acest unchi are și o seră, până la urmă a spus că preferă să cultive cantități de legume doar pentru familie. I-am spus că voi face un magazin online, să-l ajut să vândă produsele, dar a spus că deja este prea bătrân, nu mai are entuziasmul tinereții, copiii sunt la oraș, dacă se baza doar pe agricultură nu mai realiza nimic în viață și că a avut noroc de meseria lui de bază și anume confecțiile din piele.

Așa că eu, în prezent, ambiționat și de o potențială criză de alimente provocată de efectele noului coronavirus, am decis să accelerez realizarea unei platforme online pentru a ajuta expunerea țăranilor harnici și cinstiți, expunerea producătorilor români care oferă produse naturale și de calitate. Având în vedere că producătorii serioși sunt ocupați cu munca agricolă am realizat un formular producător simplu și rapid pentru a facilita înscrierea pe acest site.