Categorii
Informatii

Produse din pamantul tarii

Având bunici la țară mergeam acolo în fiecare vacanță de vară, îmi petreceam majoritatea vacanței de vară într-un mediu cu aer curat și alimentație sănătoasă, bineinteles participam si la muncile agricole. După Revoluție, țăranul român a primit înapoi pământul, si logic că nimeni nu a primit și utilaje mecanizate, așa că munca agricolă trebuia făcută manual și plătind la nevoie pe cineva cu un tractor, plug, combină, caruta, etc.

Când mergeam la țară în vacanță, îmi ajutam bunicuța care era foarte harnică și cu toate că era singură (văduvă de veteran de război) nu concepea să rămână pământul nemuncit, ba chiar era printre primii din sat în privința finalizării etapelor agricole de la câmp. Eu o ajutam la prășit porumbul, la prășit cartoful, la prășit sfecla de zahăr, la cosit (preparam si mancam, direct de pe câmp, porumb și cartofi copți). La casa bunicilor tăiam lemne, aduceam găleți de apă de la fântână, o ajutam pe bunica la muncile din grădina cu legume (roșii romanesti, castraveți, mărar, pătrunjel, ceapă, usturoi romanesc, leuștean, cartofi, vinete, fasole) … și ce ciorbe si tocanite făcea bunicuța cu acele legume, și acum simt gustul și mirosul, parcă erau magice, dar ce nu făcea bunicuța cu mâinile ei frumoase, crăpate de la muncă dar pline de lumină. Avea bunica găini, rațe, gâște, un porc … ajutam să le dea de mâncare sau să le facă curat în coteț, mergeam și cu vaca la păscut dar din păcate după ce a murit bunicul nu a mai putut să țină și vaca (cu vreo 2 ani înainte de Revoluție). Mai tăiam câte un pui și ieșea o supă delicioasă cu tăiței preparati de bunicuța cu făină din grâu recoltat, și tot din aeasta faina plamadea și cocea la cuptorul cu lemne tot felul de colaci, cozonaci, cornulețe, prăjituri cu mere. Aveam și vreo 3 oi date la stâna din sat, de acolo primeam brânză de oi, urdă, caș. Mă aștepta bunicuța de dimineață cu mâncare de cartofi din grădină, mămăligă (lapte fiert în ciaunul unde se gătea mămăliga inițial, apoi se rădea ciaunul, ieșea un fel de „lapte cu cereale” dar mult mai gustos și sănătos) și ouă proaspete de tara (prăjite sau fierte) de la găinile noastre, bunicuța bea și câte un ou proaspăt crud în fiecare dimineață, nu știu cum reușea dar zicea că-i foarte bun pentru sănătate. Desertul îl luam direct din grădină – vișine, mere sau prune direct din copac, zmeură, coacăză, căpșuni (aveam un soi care rodea de doua ori pe an) din grădina de lângă casă, mazăre sau bob tot direct din grădină, totul proaspăt și pe loc… nu mai era timp de spălat, erau spălate suficient de ploaie, de mama natură. Și nu a existat să fiu bolnav, a mi-am luxat laba piciorului, nu mai puteam să calc pe el de durere, că am făcut patinaj pe un derdelus improvizat pe iarbă data cu apa si cu săpun, dar m-a „reparat” o vecină mai în vârstă, cu niște leacuri băbești și masaj cu untură de gâscă, în 3 zile eram ca nou. Apoi aveam treabă în pădurea din capul satului, după lemne pentru foc sau mergeam la plimbare după ciuperci, mure, fragi … aer curat, pădure mare și deasă (în 2015 am găsit doar copacii de pe marginea pădurii, în interior totul era tăiat, m-a luat plânsul instant). Sunt multe de povestit, si plecam in lacrimi spre Bucuresti la finalul vacantelor de vara lasand in urma bunicuta si meleagurile Bucovinei.

Munca pământului nu este o rușine, iar pământul românesc este foarte bogat și dă roade minunate. Cel mai sănătos este sa consumăm legume și fructe direct din gradină, cereale de pe ogoarele țării, și toate acestea să le cumpărăm de la oamenii din provincie care muncesc cu greu pământul țării, sa alegem produse naturale de la tarani. Din păcate țăranii români după Revoluție, din lipsa de informare și de frica fostei „colectivizări”, nu au știut să se unească sub forme de asociații, cooperative sau ferme ca să aibă un volum mare de producție, sa construiasca sere pentru o productie constanta. Dar în prezent, treptat, treptat lucrurile încep să funcționeze, poate si datorita faptului ca multi s-au intors de la munca din occident de unde au revenit cu bani si experienta. Mâncarea sănătoasă este viitorul, mâncare realizată cu recolte din pământul țării de la producatori romani – sa-i sustinem alegand produsele romanesti de pe raftul supermarketurilor!